17 octombrie 2011

Running and Climbing

Cred cu tarie in diversitate versus specializare...

 Sambata mi-am facut portia de efort aerob alergand cam 15km cu 700m dif de nivel prin padurile de la tzara.
Am avut noroc de o vreme ideala pentru astfel de miscare: racoare, aprox 2-3*C si innorat.
Duminica m-am intros in Cluj si am mers impreuna cu Radu Crainic la catarat in Cheile Turzii pe o vreme ideala.
Desi de dimineata a fost un frig aspru, -3/-4*C, la pranz, cand am ajuns noi la perete erau deja +7*C, fara vant, iar stanca era placuta, chiar usor calda, dat fiind ca ne-am ales un perete in soare, la Erasmus (4B). Am ales ruta asta si pentru accesul mai montan pe care il au traseele din zona.

Escalada a fost numai buna pentru Radu sa reintre in forma, iar pentru mine sa intrerup cum se cuvine pauza de 4 saptamani de cand n-am mai fost la catarat.

Cum coechipierul meu trebuie sa se intoarca la Oradea in ac zi, dupa ce coboram rapel din creasta ne intoarcem la Cluj.

Conform planului :)...

PS: si sa nu uit de Finala Campionatului Mondial de Scrima la care RO a luat medalia de aur dupa o lupta incredibila invingand China in finala cu 27-26, dramatic !

13 octombrie 2011

Maraton Piatra Craiului 2011

A fost o zi perfecta de toamna...
Aceeasi atmosfera de sarbatoare.
Probabil oamenii din Zarnesti au devenit datorita maratonului organizat de Luci Clinciu, cel mai avizat public.
E mare lucru sa fi incurajat pe parcursul unui astfel de concurs...
Dar sa nu uitam multimea de voluntari care au facut posibil acest concurs, felicitari tuturor !
photoTase
E mai mult decat evident ca in RO valoarea apare din efortul voluntar al oamenilor, iar sportul este una din exemplele cele mai elocvente. Asta in vreme ce se investesc milioane pentru tot felul de pseudo sportivi la fotbal, cu rezultate penibile. Ca sa nu vorbim de mass-media care se concentreaza pe viata extrascolara a acestori avortoni (poate nulitati sportive e mai putin dur) si a pitipoancelor lor.

La polul opus sunt acei oameni pentru care miza este sportul si miscarea.
Nici o legatura intre cele doua "clase".
photoTase
Maratonul Piatra Craiului 2011 este locul in care macar pentru scurt timp viata curge firesc si cu un sens altfel decat ceea ce traim zi de zi.
Aproape 500 de sportivi, trudesc cu zambetul pe buze pe parcursul celor 41km si 2150m diferenta de nivel avand ca scop principal doar efortul si satisfactia de a-si fi depasit limitele proprii...
photo:  Gabriela Cuzepan
Pentru ca n-am acordat prea mult timp antrenamentelor de alergat, nu am asteptari foarte mari, in cel mai optimist caz sa raman la timpul pe care l-am reusit cu un an inainte.
Oana participa si ea hotarata sa termine sub 8h.
photo: Silvia David
Pe langa prietenii vechi multe fetze noi, dovada ca genul asta de miscare are din ce in ce mai multi adepti.

Ganduri inainte de start: putine, aproape fara emotii, n-am nimic de aparat, sunt un om liber. La Hercules mi-am demonstrat ca pot sa alerg si cu crampe, experienta care o sa-mi foloseasca si acum...

Cu toate astea spiritul competitiei ma acapareaza asa ca incep destul de tare, si ca sa evit aglomeratia de la urcarea spre Magura...
Sper ca mai apoi sa pot intra in ritm pentru urcarea spre saua Funduri. Desi trag destul de tare ma simt absolut ingrozitor, lipsit de ritm si foarte greoi.
photo: Nico Verhelst
Strang din dinti si alerg asa, chiar daca asta nu are nici o legatura cu ceea ce creierul receptioneaza de la restul organismului. In cateva minute sunt deja transpirat leoarca...Stiu ca efortul asta de adaptare ma va costa mai tarziu, dar asta e rolul pe care mi l-am asumat azi.

Alerg o vreme cu Tori si cumva asta ma ajuta sa intru in ritm, undeva pe urcarea spre saua Joaca. Deja la punctul de revitalizare de la Table apar primele crampe la gambe. Hmm, cam devreme...O miscare brusca si crampe nemiloase imi sageata gamba, tin acelasi ritm si asta cumva rezolva problema. Pe urcarea spre saua Funduri, tot impreuna cu Tori depasim un grup masiv de concurenti si profitam de relieful accidentat al crestei sa marim distanta fata de ei. Urmeaza coborarea pe corzile fixe, pe care pentru viteza am preferat sa nu le folosesc. Pierd destul de mult timp asteptand dupa alti colegi mai putin obisnuiti cu relieful, dar apoi ma lansez pe lunga traversare spre Spirlea.
photo:Eugen Andrei
Crampele se muta de la o gamba la alta, devenind o constanta. Singura sansa pe care o am e sa fiu cat mai indiferent si sa-mi vad de treaba. Strang din dinti si incerc sa mentin ritmul constant. De la frecventele urcari si coborari apar crampe si la cuadriceps, intai la piciorul stang si apoi la dreptul. Solutia e aceeasi, dau inainte in acelasi ritm...
photo: Corina Fodor (Oana la Cerdac)
Daca la Hercules, unde intr-o situatie similara, m-am oprit chircit de durere, acum am descoperit ca de fapt se poate...
Pe coborarea de la Spirlea ma lansez cu toate motoarele la maxim, e o adevarata frenezie, iar pentru prima data dispar si crampele, dar nu-mi fac mari iluzii...
Ajuns pe plat avantul s-a dizolvat si monotonia drumului pietruit face ca totul sa devina mult mai greu, de abia astept sa intru iar in padure spre Diana, desi nu ma astept la o plimbare in parc...

Dupa o foarte scurta pauza la Plaiul Foii, incepe calvarul...
Senzatia de sfarseala ma salveaza insa paradoxal de crampe. Incerc din rasputeri sa pastrez un ritm constant iar la asta ma ajuta un grup destul de mare care vine la 50-60m in spate. Pastrez ritmul astfel incat distanta sa ramana constanta. Stiu deja prea bine drumul asta asa, dar cu toate astea luminisul de la Diana e intotdeauna o surpriza placuta :)...Distanta fata de urmaritori a scazut asa ca ma lansez cu toata viteza la vale...E cat pe ce sa cad din pricina crampelor care m-au apucat instantaneu, dar deja, cel putin dupa primul soc, sunt aproape imun.
Pana la Schit am luat un avans oarecum linistitor, dar traverseul monoton care urmeaza ma cam anesteziaza si un grup de 3-4 concurenti s-au apropiat iar.
Colac peste pupaza mi se desface si un siret, ma opresc si ma aplec sa ma leg, dar cu grija sa nu ma apuce iar vreo crampa.
Apoi tasnesc ca din pusca in urmarirea celor care m-au depasit...Lansez un atac pe care il sper final...
Doar unul din grup ramane la plasa si dupa inca 2-3 km in care s-a pastrat status-quo -ul decidem  sa pastram acelasi ritm.
Impreuna cu Vali alerg cot la cot pana la finish...
5h 12min cu 2 minute mai repede decat anul trecut.(rezultate complete)
 photo: Gabriela Cuzepan
Dar lectia cea mai valoroasa nu e despre timp ci e despre mine, despre creierul si corpul care il serveste...MCP 2011 a fost o cursa de vointa de la un capat la altul.
Oana ajunge dupa 7h 41min un timp foarte bun avand in vedere ca e la primul maraton,,,
 photo: Silvia David
Spre seara mergem la serbarea de sfarsit de MPC, poate singura bulina neagra fiind o sala plina ochi, fara scaune suficiente si foarte prost ventilata, lipsa de aer fiind la fel de acuta ca si in cinema PACEA 1981 la premiera cu Imperiul Contraataca...

In rest totul e la superlativ: organizare, participanti, conditii, experienta noastra.

Acum poate sa vina iarna...

20 septembrie 2011

Quo Vadis

Sambata dimineata sunt dinou in drum spre Cheile Turzii, la catarat.
Claudiu e deja in Chei de vineri, eu ajung in jur de 8am si impreuna ne indreptam spre Peretele urias unde vrem sa urcam pe Quo Vadis, 5B, 7, 7L.
Vremea e perfecta, desi azi e concursul Misi Szalma, inca nu e nimeni prin chei...activitatea incepe in jur de ora 10. Pe la 9 intram in perete. Treaba merge bine si suntem deja la jumatatea traseului cand apar si ceilalti cataratori, cei mai multi dintre ei in Vigh Tibi, traseul paralel cu noi. Astfel Mihnea si Delia, Paul si Anca ajung in scurt timp in paralel cu noi, urcand in foarte mare graba...ca la concurs :). Se face aglomeratie mare si mai jos unde mai apar inca 2 echipe deasupra piciorului Peretelui Urias.
Intre timp Claudiu a terminat ultima lungime iar eu sunt in hornul de sub arcada cand un bolovan de mari dimensiuni imi sufla pe la urechi, noroc ca eram protejat de arcada de stanca...Aglomeratia din regruparea de deasupra e de vina...Bolovanul se sparge de perete zeci de metrii mai jos starnind strigate si teama la echipele care urcau...Iesim sus fara alte incidente si ne strangem mainile pe creasta  de exit.
Ceilalti dispar grabiti spre obiectivele lor, iar eu plec la tara sa-mi vad de treburi...Asa incepe un we perfect :)

13 septembrie 2011

La catarat prin Cheile Turzii

Dupa Fagaras am ajuns la concluzia ca prea mult am neglijat cataratul asa incat am reinceput iesirile la stanca
Impreuna cu Florin am dat o incercare la Memorialul Jenci B, 6A. Din pacate glezna paradita de Florin la o tura de bicicleta face figuri, asa ca dupa 2 L ne dam jos. In completare facem 2 trasee mai usoare si mai putin solicitante: Sc Turdeana 3A si LM 7.
 We asta impreuna cu Claudiu am facut Peretele Suspendat 4B si Csipkes 5A. In jur de 9 incepem sa ne cataram...


 Peretele Cispkes...ma apuca nostalgia, pe aici n-am mai fost de mai bine de 10 ani...
 la ora 13 suntem sus...
Fain!

2 septembrie 2011

Alte 24 ore

...la ora 6,30am, chiar daca e we, Balea Lac e un loc aproape normal, exceptie fiind doar mizeria lasata in urma de cohortele de "turisti" si de cotetzele de pe marginea drumului. Macar am gasit loc de parcare.

Plec spre valea Laita, in turnurile Laitii unde urmeaza sa ma catar impreuna cu Gioni pe traseele din zona.

Vremea nu e formidabila, vantul bate destul de tare, chiar daca e un vant cald si norii se cam aduna.


Asteptam pana la pranz sa vedem cum evolueaza si apoi ne hotaram sa facem Creasta Fierastraului 3B, din zona Negoiu.

Un traseu fain, lung, fara probleme tehnice, stanca destul de ok. Imi fac singur viata grea incercand sa trec cu rucsacul in spate printr-un pasaj mai ingust unde se agata rucsacul.

Nu reusesc sa trec decat atunci cand il desfac de pe umeri si-l las sa atarne si ma catar asa...

Seara opreste fluxul de turisti si linistea se lasa iar peste munte.

Duminica cerul ca de sticla prevesteste o zi superba. Vantul s-a oprit iar temperatura e placuta. Nici un motiv sa te imbraci gros chiar daca traseul e pe un perete N iar soarele e zgarcit acolo.
Ne indreptam spre peretele Laita unde vrem sa urcam Muchia Mare 5A. Insa dupa ce intram in umbra e cu totul alta poveste, vantul bate din ce in ce mai tare iar frigul incepe sa muste.

Nu e ca iarna dar oricum temperatura e sub 10*.

E frig si cu hanoracul pe tine, dar asta mai ales din cauza unui vant neiertator. Incepem sa ne cataram in jur de ora 10,30am. Lungime dupa lungime, ne apropiem cu speranta de soarele care parca fuge de noi. Pana la urma clantanim din dinti pana la sfarsit cand iesim in creasta. Muchia Mare e un traseu superb, stanca curata, regrupari bune dar asigurari rare, mai ales pe lungimile 3 si 4.

E util sa ai la tine 3-4 nuci si 2-3 frienduri (marimea 2-3 de la BD) si ceva anouri lungi pentru lungimile 5 si 6 care sunt mai sinuoase.

La ora 16, ne strangem mainile sus in creasta, coboram inapoi in valea Laita, luam un pranz intarziat si plecam incet spre casele noastre, Gioni coboara in Piscul Negru iar eu inapoi in Balea Lac.
 
Sunt obosit dar si multumit dupa doua zile super faine petrecute impreuna cu un prieten care incheie astfel perioada de recuperare si trece iarasi la treburile serioase ale alpinismului. Inainte de Turnul Paltinului cobor in tacuta caldare Pietroasa a Doamnei si traversez spre saua Balii. Locul conserva perfect spiritul Fagarasului: salbatic si auster...
Ma opresc sa admir apusul si profit cateva clipe de linistea ireala pe care inserarea o asterne peste toata firea.
Ma roade foamea si ma gandesc doar la ciorba si friptura care ma asteapta acasa, la un dus adevarat si la un somn bun.
....
In coborarea spre lacul Balea ma intalnesc cu colegii de la Salvamont Sibiu care ma anunta ca a avut loc un accident in zona Strungii Dracului si ca e nevoie de o interventie acolo...
....
Las la masina surplusul de echipament si pornesc spre Caltun. La Turnul Paltinului imi ajung colegii din urma si impartim echipamentul pentru salvare. Suntem 3 din Sibiu si inca 3 din Arges.
 
Urcam alert spre Caltun. Puiu si Iulian ajung primii din cab Negoiu pe varf si incep coborarea cu accidentata.
Cand ajungem noi, in jur de ora 22 ei deja coborasera aproape de baza Strungii Dracului.

Orele trec si desi muncim aproape fara pauza pare ca o sa ne ia toata noaptea sa ajungem la refugiu.
Dar incet, incet, metru cu metru, trecem "mariner-ul" peste lespezi si mici saritori pana la lacul Caltun.
 
Aproape la refugiu, suntem chiauni de somn si oboseala. Ajungem in sfarsit la 3am...
Dupa aprox 1,5h de somn, pe la 4,30 pornesc singur spre Balea lac, pentru ca deja e luni.
Resimt din plin orele de efort fara odihna si mancare, dar atunci cand in sfarsit soarele rasare un adevarat flux de energie ma mobilizeaza. La 7 am ajung in Balea dupa care continui spre Sibiu...

Dimineata elicopterul SMURD aterizeaza ceva mai jos de Caltun si evacueaza victima accidentului, iar colegii se intorc prin Piscul Negru in Balea.
Filmul actiunii aici:

9 iunie 2011

Hercules maraton 2011

Hercules maraton pe scurt, sau ma rog cat de scurt ar putea fi un maraton montan...adica la cei 44km se adauga 2300m dif de nivel. Oana a participat la semimaraton unde a terminat in 3h cei 21km si 1020m dif de nivel pe locul 10 la feminin. Eu am terminat maratonul in 5h 33min pe 8 la categoria 30-39 ani si 20 la general.
Mi-am propus sa termin intre 5h si 5h 30min, n-am reusit, dar a fost bine. Dintotdeuna o astfel de competitie functioneza ca un fel de barometru pentru conditia fizica si mai ales ca o posibilitate faina de a ma intalnii cu oameni cu o mare pasiune pentru miscare outdoor. De altfel nu cred ca as alerga 40km daca nu ar fi genul asta de competitii.
Pe scurt povestea suna cam asa: aproape de Bogaltin mi-am intrat bine in ritm dar pe urcare din cauza unei miscari aiurea au inceput crampele la gamba stanga, crampe care au tinut pana la finish. Am continuat prudent sa nu agravez si sa pot termina onorabil. Tactica asta pe furis m-a costat mult timp pierdut in schimb am invatat cate ceva despre mine si asta e cel mai important.
Usor, usor au trecut si crampele si pe ultimii 15km am alergat bine...Florin Daneliuc pe coborarea spre Inelet :)
Oana pe traseul de semimaraton...
Urmatorul concurs poate fi un maraton :)
Pe coborarea de la Dobroaia dintr-un impuls sportiv am accelerat tare si am castigat un avans seminificativ 10min fata de urmaritori, dar cu ocazia asta am pushcat o tranta tzapana , spectaculoasa dar fara consecinte,
Pompat de adrenalina trec linia de sosire :).
Alin, Gianina si ceilati voluntari au facut si anul asta o treaba excelenta :)...