A fost o zi perfecta de toamna...
Aceeasi atmosfera de sarbatoare.
Probabil oamenii din Zarnesti au devenit datorita
maratonului organizat de Luci Clinciu, cel mai avizat public.
E mare lucru sa fi incurajat pe parcursul unui astfel de concurs...
Dar sa nu uitam multimea de voluntari care au facut posibil acest concurs, felicitari tuturor !
photoTase
E mai mult decat evident ca in RO valoarea apare din efortul voluntar al oamenilor, iar sportul este una din exemplele cele mai elocvente. Asta in vreme ce se investesc milioane pentru tot felul de pseudo sportivi la fotbal, cu rezultate penibile. Ca sa nu vorbim de mass-media care se concentreaza pe viata extrascolara a acestori avortoni (poate nulitati sportive e mai putin dur) si a pitipoancelor lor.
La polul opus sunt acei oameni pentru care miza este sportul si miscarea.
Nici o legatura intre cele doua "clase".
photoTase
Maratonul Piatra Craiului 2011 este locul in care macar pentru scurt timp viata curge firesc si cu un sens altfel decat ceea ce traim zi de zi.
Aproape 500 de sportivi, trudesc cu zambetul pe buze pe parcursul celor 41km si 2150m diferenta de nivel avand ca scop principal doar efortul si satisfactia de a-si fi depasit limitele proprii...
photo: Gabriela Cuzepan
Pentru ca n-am acordat prea mult timp antrenamentelor de alergat, nu am asteptari foarte mari, in cel mai optimist caz sa raman la timpul pe care l-am reusit cu un an inainte.
Oana participa si ea hotarata sa termine sub 8h.
photo: Silvia David
Pe langa prietenii vechi multe fetze noi, dovada ca genul asta de miscare are din ce in ce mai multi adepti.
Ganduri inainte de start: putine, aproape fara emotii, n-am nimic de aparat, sunt un om liber. La Hercules mi-am demonstrat ca pot sa alerg si cu crampe, experienta care o sa-mi foloseasca si acum...
Cu toate astea spiritul competitiei ma acapareaza asa ca incep destul de tare, si ca sa evit aglomeratia de la urcarea spre Magura...
Sper ca mai apoi sa pot intra in ritm pentru urcarea spre saua Funduri. Desi trag destul de tare ma simt absolut ingrozitor, lipsit de ritm si foarte greoi.
photo: Nico Verhelst
Strang din dinti si alerg asa, chiar daca asta nu are nici o legatura cu ceea ce creierul receptioneaza de la restul organismului. In cateva minute sunt deja transpirat leoarca...Stiu ca efortul asta de adaptare ma va costa mai tarziu, dar asta e rolul pe care mi l-am asumat azi.
Alerg o vreme cu Tori si cumva asta ma ajuta sa intru in ritm, undeva pe urcarea spre saua Joaca. Deja la punctul de revitalizare de la Table apar primele crampe la gambe. Hmm, cam devreme...O miscare brusca si crampe nemiloase imi sageata gamba, tin acelasi ritm si asta cumva rezolva problema. Pe urcarea spre saua Funduri, tot impreuna cu Tori depasim un grup masiv de concurenti si profitam de relieful accidentat al crestei sa marim distanta fata de ei. Urmeaza coborarea pe corzile fixe, pe care pentru viteza am preferat sa nu le folosesc. Pierd destul de mult timp asteptand dupa alti colegi mai putin obisnuiti cu relieful, dar apoi ma lansez pe lunga traversare spre Spirlea.
photo:Eugen Andrei
Crampele se muta de la o gamba la alta, devenind o constanta. Singura sansa pe care o am e sa fiu cat mai indiferent si sa-mi vad de treaba. Strang din dinti si incerc sa mentin ritmul constant. De la frecventele urcari si coborari apar crampe si la cuadriceps, intai la piciorul stang si apoi la dreptul. Solutia e aceeasi, dau inainte in acelasi ritm...
photo: Corina Fodor (Oana la Cerdac)
Daca la Hercules, unde intr-o situatie similara, m-am oprit chircit de durere, acum am descoperit ca de fapt se poate...
Pe coborarea de la Spirlea ma lansez cu toate motoarele la maxim, e o adevarata frenezie, iar pentru prima data dispar si crampele, dar nu-mi fac mari iluzii...
Ajuns pe plat avantul s-a dizolvat si monotonia drumului pietruit face ca totul sa devina mult mai greu, de abia astept sa intru iar in padure spre Diana, desi nu ma astept la o plimbare in parc...
Dupa o foarte scurta pauza la Plaiul Foii, incepe calvarul...
Senzatia de sfarseala ma salveaza insa paradoxal de crampe. Incerc din rasputeri sa pastrez un ritm constant iar la asta ma ajuta un grup destul de mare care vine la 50-60m in spate. Pastrez ritmul astfel incat distanta sa ramana constanta. Stiu deja prea bine drumul asta asa, dar cu toate astea luminisul de la Diana e intotdeauna o surpriza placuta :)...Distanta fata de urmaritori a scazut asa ca ma lansez cu toata viteza la vale...E cat pe ce sa cad din pricina crampelor care m-au apucat instantaneu, dar deja, cel putin dupa primul soc, sunt aproape imun.
Pana la Schit am luat un avans oarecum linistitor, dar traverseul monoton care urmeaza ma cam anesteziaza si un grup de 3-4 concurenti s-au apropiat iar.
Colac peste pupaza mi se desface si un siret, ma opresc si ma aplec sa ma leg, dar cu grija sa nu ma apuce iar vreo crampa.
Apoi tasnesc ca din pusca in urmarirea celor care m-au depasit...Lansez un atac pe care il sper final...
Doar unul din grup ramane la plasa si dupa inca 2-3 km in care s-a pastrat status-quo -ul decidem sa pastram acelasi ritm.
Impreuna cu Vali alerg cot la cot pana la finish...
5h 12min cu 2 minute mai repede decat anul trecut.(
rezultate complete)
photo: Gabriela Cuzepan
Dar lectia cea mai valoroasa nu e despre timp ci e despre mine, despre creierul si corpul care il serveste...MCP 2011 a fost o cursa de vointa de la un capat la altul.
Oana ajunge dupa 7h 41min un timp foarte bun avand in vedere ca e la primul maraton,,,
photo: Silvia David
Spre seara mergem la serbarea de sfarsit de MPC, poate singura bulina neagra fiind o sala plina ochi, fara scaune suficiente si foarte prost ventilata, lipsa de aer fiind la fel de acuta ca si in cinema PACEA 1981 la premiera cu Imperiul Contraataca...
In rest totul e la superlativ: organizare, participanti, conditii, experienta noastra.
Acum poate sa vina iarna...
